În cadrul campaniei Zilelor de Informare privind Programul European de Cercetare-Inovare ”Orizont 2020”, care va demara de la 1 ianuarie 2014, Centrul Proiecte Internaționale împreună cu Punctele Naţionale şi Locale de Contact, au organizat Zile de Informare la următoarele instituţii:
- 23 decembrie 2013 – Universitatea de Stat de Medicina şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”;
Au prezentat:
Programul „Sănătate, schimbări demografice și bunăstare” în Orizont 2020 (dr.hab. Ghenadie Curocichin, Punct Naţional de Contact pentru Sănătate);
Dreptul la Proprietatea Intelectuală (Victoria Lisnic, specialist principal al Centrului Proiecte Internaționale, Punct Local de Contact IPR);
- 24 decembrie 2013 – Centrul Mamei şi a Copilului;
Au prezentat:
Programul „Sănătate, schimbări demografice și bunăstare” în Orizont 2020 (dr.hab. Ghenadie Curocichin, Punct Naţional de Contact pentru Sănătate);
Carta Europeană a Cercetătorului şi a Codului de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorului. Principiile şi condiţiile generale privind responsabilităţile şi drepturile cercetătorilor şi angajatorilor. (dna Silvia Mîtcu, specialist principal al Centrului Proiecte Internațioanle, Punct Local de Contact pentru implementarea Cartei Europene și a Codului pentru Recrutarea Cercetătorului);
Programul ”Acțiunile Marie Curie privind competențele, formarea și dezvoltarea carierei” în Orizont 2020 (dr. Alexandru Roșca, Punct Național de Contact pentru Societăți Incluzive, Inovatoare și Sigure).
- 26 decembrie 2013 – Universitatea de Stat a Moldovei
Au prezentat:
De la Programul Cadru 7 (2007-2013) la ORIZONT 2020 (2014-2020) (Informația a fost prezentată de dna dr. Lidia Romanciuc, director Centrul Proiecte Internaţionale);
Programul ”Acțiunile Marie Curie privind competențele, formarea și dezvoltarea carierei” în Orizont 2020 (dr. Alexandru Roșca, Punct Național de Contact pentru Societăți Incluzive, Inovatoare și Sigure);
Programul “Tehnologiile informației și comunicațiilor” în Orizont 2020 (dna. Elena Zamşa, vice-director al Centrului pentru Finanţarea Cercetătorilor Fundamentale şi Aplicative, Punct Naţionalt de Contact pentru TIC);
Programul ”Nanotehnologii, materiale avansate și noi tehnologii de producție avansata” în Orizont 2020 (dr. Mihail Macovei, Punct Național de Contact pentru Nanotehnologii, materiale avansate și noi tehnologii de producție avansata. Spațiul);
Programul “Combaterea Schimbărilor Climatice, Utilizarea Eficientă a Resurselor şi a Materiilor Prime“ în Orizont 2020 (dra. Silvia Racoviţă, specialist principal al Centrului Proiecte Internaționale, Punct Naţional de Contact pentru Acţiunile Climatice);
Programul “Societăți favorabile incluziunii, inovatoare și reflexive” în Orizont 2020 (dr. Diana Stah, Punct Naţional de Contact pentru Știinţe Socio-Economice şi Umaniste);
Programul EURAXESS și perspectivele acestuia pentru comunitatea științifică (dra Mariana Juncu, specialist principal al Centrului Proiecte Internaționale, Punct Local de Contact al Programului EURAXESS în R.Moldova);
Carta Europeană a Cercetătorului şi a Codului de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorului. Principiile şi condiţiile generale privind responsabilităţile şi drepturile cercetătorilor şi angajatorilor. (dna Silvia Mîtcu, specialist principal al Centrului Proiecte Internațioanle, Punct Local de Contact pentru implementarea Cartei Europene și a Codului pentru Recrutarea Cercetătorului).