Pe data de 9 decembrie 2014, Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei devine prima instituţie care obţine logo-ul Excelenţă în Cercetare/HR Excellence in Research.
Directoratul General pentru Cercetare a Comisiei Europene a acordat Universităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei această distincţie, recunoscind-o ca fiind o instituţie ce a înregistrat progrese notabile în vederea racordării politicilor privind resursele umane la prevederile stipulate de Carta Europeană a Cercetătorului Şi Codul de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor.
Astfel, Universităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei, prin achiziţionarea acestui logo, îŞi asumă responsabilitatea Şi angajamentul deplin de a stabili proceduri de recrutare Şi evaluare, care să fie deschise, transparente Şi comparabile la nivel internaţional.
Logo-ul Excelenţă în Cercetare aduce valoare adăugată calităţii cercetării, instruirii Şi managementului resurselor umane, contribuind vehement la integrarea sustenabilă a Universităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei în Spaţiul European de Cercetare.