Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene (DG JRC) a decis lansarea unui proiect – pilot pentru a acorda asistență la trei țări din afara Uniunii Europene – Serbia, Moldova și Ucraina, în procesul de elaborare a Strategiilor de Specializare Inteligentă. Conform cadrului strategic Europa 2020, specializarea inteligentă contribuie la procesele de transformare și dezvoltare economică avînd la bază inovațiile și noile tehnologii, precum și identificarea sectoarelor cu potențial înalt de dezvoltare la nivel national și regional.
Existența unei strategii de specializare inteligentă reprezintă o condiție obligatorie pentru ca țările membre UE să obțină fonduri structurale, de aceea, la moment, în cele 28 de state membre ale UE se află în proces de implementare, la nivel național și regional, circa 180 de strategii de specializare inteligentă.
În vederea lansării proiectului – pilot sus-menționat, la data de 5 aprilie 2017, în incinta hotelului Codru (str. 31 August 1989, 127), va fi organizat atelierul de lucru cu genericul: “Demararea Specializării Inteligente: Experiențe din UE privind inovarea și transformarea economică”. La eveniment vor fi prezenţi, atât reprezentanţi ai agenţiilor de inovare şi dezvoltare regională din ţările Uniunii Europene, cât şi experţi în domeniul competitivităţii şi specializării inteligente.
Ţinând cont de cele expuse mai sus, Vă invităm respectuos să participaţi la evenimentul menţionat.
Atelierul de lucru este organizat de Centrul Comun de Cercetare, Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Centrul Proiecte Internaţionale în cadrul proiectului PC7 Danube-INCO.NET.
Înregistrarea participanţilor urmează a fi efectuată în regim on-line: aici până la data de 3 aprilie 2017.