Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) şi Centrul Proiecte Internaţionale (CPI) lansează Apelul de concurs pentru susţinerea mobilităţii cercetătorilor şi experţilor din Republica Moldova pentru a contribui la creşterea participării în cadrul Programului ORIZONT 2020, în conformitate cu prevederile Contractului  de  Grant  Nr. 2014/ 346-992  al Comisiei  Europene  “Suportul Financiar pentru participarea Republicii Moldova în Programul Cadru al Uniunii Europene de cercetare-invovare ORIZONT 2020″, semnat pe data de 24.09.2014.

Scopul   concursului   este   de   a   contribui   la   fortificarea   capacităţilor cercetătorilor   ştiinţifici   şi   experţilor   din   Republica   Moldova   privind participarea în cadrul Programului ORIZONT 2020 (H2020) prin susţinerea vizitelor de scurtă durată în instituţiile şi organizaţiile din sferă cercetare- dezvoltare din ţările Membre şi  cele Asociate ale Uniunii Europene.

Concursul este anunţat pentru toate domeniile de cercetare.

În cadrul acestui concurs pot fi susţinute vizitele de scurtă durată   în ţările Membre ale Uniunii Europene şi cele Asociate,  pentru următoarele tipuri de acţiuni:

1) Evenimentele    de    brockerage/    networking   pentru   promovarea rezultatelor  ştiinţifice  autohtone  şi  dezvoltarea  parteneriatelor  pentru participarea în apelurile Programului ORIZONT 2020;

2) Oficiul  Republicii Moldova pentru Ştiinţă şi Tehnologie de pe lîngă Uniunea   Europeană   (MOST)   pentru   stabilirea   contactelor   de dezvoltare a cooperării în domeniul cercetare-dezvoltare la nivel european pentru participarea în apelurile Programului ORIZONT 2020;

 3) Întruniri  de  iniţiere  a  proiectelor  Programului  ORIZONT  2020 pentru a participa la elaborarea propunerilor de proiecte şi crearea consorţiumurilor în cadrul Programului ORIZONT 2020.

 La Apelul de concurs pentru susţinerea mobilităţii cercetătorilor pot apela cercetătorii, aspiranţi la performanţele ştiinţifice în domeniile avansate ale ştiinţei, bine precizate, şi care activează in cadrul instituţiilor din sferă ştiinţei şi inovării din Republica Moldova, precum şi reprezentanţi din mediul de afaceri, organizaţii nonguvernamentale, etc. Concomitent la unul şi acelaşi eveniment poate participa doar o singură persoană din partea unei instituţii din sectorul CDI.

Costul unui proiect nu va depăşi suma de 25 de mii lei pentru perioada de pînă la 5 zile. Fiecare zi de deplasare trebuie să fie justificată şi confirmată prin scrisoare de invitaţie şi agenda completă a evenimentului.

Luarea deciziilor privind selectarea şi finanţarea proiectelor va fi luată de către Comisia de Evaluare creată în cadrul Contractului de Grant pentru examinarea dosarelor depuse în cadrul Apelului de concurs.

Propunerile pot fi înaintate începînd cu 03.03.2015 pînă la 30.10.2015.

Perioada de evaluare şi anunţare a rezultatelor: o lună după înaintarea propunerii.

Perioada realizării vizitelor de scurtă durată: 20 martie 2015 – 31 decembrie 2015.

Aplicanţii prezintă propunerile de proiect la Centrul Proiecte Internaţionale  al   AŞM,  în  conformitate  cu  cerinţele  şi  condiţiile  de participare stipulate în prezentul Apel la adresa:

Str. Ştefan cel Mare 1, biroul 433, Telefon de contact: 022 274534, 022 271671.

Detalii…

: News