Rezultatul a doi ani de muncă intensă a unei echipe de experţi independenţi, oficiali din cadrul Guvernului Republicii Moldova, lideri şi membri ai diasporei, precum și colegi din cadrul OIM, atât în Moldova, cat și sub îndrumarea Oficiului Regional din Viena și din cadrul sediului central al OIM.

Instituțiile Uniunii Europene, statelor membre a UE şi Banca Mondiala au făcut posibilă realizarea acestui acest document – prin sprijinul lor financiar și moral, precum și interesul si încurajarea constanta.

Studiul este rezultatul cercetării efectuate de către o echipă de experți internaționali, coordonată de Organizația Internațională pentru Migrație, Misiunea în Moldova, în cadrul proiectului UE-OIM finanțat prin intermediul european de vecinătate și parteneriat (IEVP), “Susținerea implementării componentei de migrație și dezvoltare a Parteneriatului pentru Mobilitate UE-Moldova “, cu suportul conceptual al Băncii Mondiale și cofinanțat de Fondul fiduciar al ONU pentru Dezvoltare Durabilă Socială și a Mediului (TFESSD).

Principalele obiective ale acestui studiu sunt de a stabili o specificație а profilului socio-demografic și economic al migranților moldoveni și a reprezentanților diasporei moldovenești în Federația Rusă, problemelor legate de integrarea lor în Federația Rusă, planurilor de viitor personale și familiale, precum și a perspectivelor de investiții în economia Republicii Moldova și Rusiei. Ținând cont de diversitatea obiectivelor, metoda sondajului simultan a fost aplicată atât în țara de origine cât și cea de destinație.

Studiul în Federația Rusă s-a concentrat pe studierea planurilor de migrație a respondenților (circulatie, revenire, migrarea către o țară terță), schimbarea calendarului de călătorie și pregătirea lor pentru adaptare / integrare în țara de destinație.

Studiul efectuat în Republica Moldova a acordat o atenție deosebită planurilor de viitor ale familiilor de migranți, influența migrației asupra vieții de zi cu zi a familiei migranților, relațiilor cu comunitatea și intenția de a investi în economia Republicii Moldova.

Detalii…

 

: News