În perioada de 25-26 februarie 2015, Universitatea de Tehnologii din Tallinn (Estonia) în colaborare cu Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Rețeaua de Transfer Tehnologic a Moldovei va organiza la Chișinău, Republica Moldova, o Sesiune de Instruire a Trainirilor care are drept scop dezvoltarea capacităților în oferire a suportului și consultațiilor privind scrierea și implementarea proiectelor inovaționale și de transfer tehnologic.
Evenimentul va fi organizat în cadrul proiectului bilateral Excelență în Transferul Tehnologic pentru Moldova (BITTEM), finanțat de Ministerul Estonian al Afacerilor Externe care vizează îmbunătățirea coordonării, fluxului de informații, transparenței, precum și responsabilității procesului de transfer de tehnologie între cele mai importante părți interesate din Republica Moldova și întreprinderile private, cu scopul de a crea parteneriate public-private prin asigurarea calității și standartizării.
În acelaşi context, la 27 februarie va fi organizată Conferinţa Finală în cadrul Proiectului BITTEM. În cadrul acestui eveniment se preconizează a fi semnat un Acord Multilateral de Colaborare dintre Academia de Științe a Moldovei, Camera de Comerț și Industriei a Republicii Moldova, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic și Rețeaua de Transfer Tehnologic a Moldovei.
Acest acord își propune drept scop coalizarea eforturilor instituțiilor menționate mai sus în vederea implementării plenare a programelor Comisiei Europene „Orizont 2020” și „COSME” care vizează susținerea cercetării, dezvoltării, inovării și transferului tehnologic. În acest context, toate organizațiile vizate vor iniția un grup de lucru pentru dezvoltarea proiectelor comune ce ar susține dezvoltarea unor sinergii tangibile și proactive, care vor promova cursul european al unei economii bazate pe cunoaștere, transfer tehnologic și inovații.
Pentru detalii suplimentare contactaţi:
- Vitalie Varzari, ASM, vitalievar@gmail.com / +373 60061093
- Vitalie Moraru, RTTM: moraruvtl@gmail.com / + 373 69031439