Centrul Proiecte Internaţionale informează despre lansarea apelului „Grants & Coaching of EU-EaP Twinning Teams” în cadrul proiectului PC7 IncoNet EaP http://www.inco-eap.net/en/408.php . Granturile au drept scop susţinerea echipelor formate din parteneri ai ţărilor Uniunii Europene şi ai celor din Parteneriatul Estic în procesul de pregătire a propunerilor de proiecte pentru apelurile 2016 – 2017 anunţate în cadrul Programului Orizont 2020 http://ec.europa.eu/programmes/horizon2020/.
Domeniile vizate: schimbări climatice; sănătate; energie.
Echipele selectate vor beneficia de un grant în valoare maximă de 8 000 euro.
Cheltuieli eligibile:
- Bilet de avion tur-retur;
- Cazare;
- Suport tehnic şi logistic pentru pregătirea evenimentelor comune.
Bugetul nu prevede acoperirea cheltuielilor de personal.
Aplicanţi eligibili:
- Universităţi;
- Instituţii de cercetare;
- Companii cu activitate în domeniul cercetării-dezvoltării şi expertiză în cele 3 provocări sociale (mediu, sănătate, energie);
- Organizaţii ce deţin experienţă în coordonarea proiectelor bilaterale şi multilaterale de cooperare între statele UE şi cele ale Parteneriatului Estic.
Termen limită pentru aplicare: 22 ianuarie 2016
Aplicaţiile se vor depune în limba engleză la adresa de e-mail: maria.josten@dlr.de
Persoană de contact:
Maria Josten DLR Project Management Agency European and International Cooperation Heinrich-Konen-Str. 1 53227 Bonn | Germany Phone: +49 228 3821-1415