Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) şi Centrul Proiecte Internaționale al AȘM lansează Apelul Comun pentru depunerea propunerilor de proiecte de cercetare, în cadrul Inițiativei Uniunii Europene pentru Programe Comune de Cercetare în domeniul apelor: “Water Challenges for a Changing World” Joint Programming Initiative (JPI), și proiectului IC4Water ”Water Resource Management in support of the UN Sustainable Development Goals” – „Managementul Resurselor Acvatice în suportul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) a Națiunilor Unite”, la care AȘM face parte, pe lîngă 12 de parteneri din sfera de cercetare-inovare din 12 ţări ( Belgia, Brazilia, Cipru, Egipt, Franța, Germania, Irlanda, Letonia, Republica Moldova, Norvegia, Africa de Sud, Suedia).

Scopul Apelului este susţinerea proiectelor de cercetare care vizează dezvoltarea de noi concepte, evaluari a riscurilor, atingerea eficienţei costurilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii, contibuind astfel la abordarea provocărilor europene din domeniul apelor. Tema Apelului acoperă parțial temele prioritare descrise în agenda de cercetare și inovare strategică (SRIA) a Water JPI.

Domeniile de aplicare al propunerii de proiect  trebuie să vizeze:

Provocarea I:

Efectele presiunii asupra ecosistemelor și serviciilor ecosistemice, precum și instrumente eficiente de atenuare – adaptări și evaluări pentru punerea în aplicare a obiectivelor legate de apă ale ODD.

Tematica 1.a. Evaluarea presiunilor multiple (schimbări hidromorfologice, poluare antropică, contaminare biologică sau/și dezastrele naturale etc.) asupra ecosistemelor și serviciilor ecosistemice, incluzând dar fără a se limita la:

  • Evaluarea vulnerabilității și a rezistenței ecosistemelor la multiplii factori de presiune;
  •  Evaluarea riscurilor legate de presiunile multiple asupra ecosistemelor.

Tematica 1.b. Instrumente și abordări pentru adaptarea și atenuarea la presiuni multiple.

  • Dezvoltarea abordărilor inovatoare de gestionare a riscurilor pentru noile măsuri de adaptare.
  • Soluții ecotehnologice integrate pentru remedierea și atenuarea corpurilor de apă degradate și a ecosistemelor acvatice.
  • Îmbunătățirea cunoștințelor privind schimbările de comportament cauzate de efectele directe și indirecte ale schimbărilor climatice, și ale strategiilor de adaptare și de atenuare a schimbărilor climatice.

Provocarea II.

Dezvoltarea soluțiilor accesibile pentru gestionarea apei curate, pentru a aborda obiectivele SDG 6 ale ONU și SDG asociate.

Tematica 2.a. Dezvoltarea sistemelor de acces universal și echitabil la apă potabilă sigură și accesibilă pentru toți:

  • Evaluarea impactului deficitului de apă asupra apei potabile sigure în contextul creșterii demografice;
  • Dezvoltarea tehnologiilor cu cost redus, cu menținere redusă pentru sectorul de gestionare a apei în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare;
  • Evaluarea rezistenței infrastructurii de alimentare cu apă pentru evenimentele climatice extreme, în special inundațiile.

Tematica 2.b. Tratarea și reciclarea apei.

  • Inovarea în practică, a tehnologiilor durabile cu costuri reduse care tratează apele uzate pentru a produce resurse sigure pentru reutilizare în toate sectoarele de utilizare a apei în cadrul societății.
  • Dezvoltarea și demonstrarea conceptelor de reutilizare și reciclare a apei; recuperarea produselor și a energiei din stațiile de tratare.
  • Promovarea acceptării sociale a tehnologiilor inovatoare.

În plus la realizarea agendelor de cercetare și inovare respective, propunerile trebuie să demonstreze clar valoare Europeană / Internaţională și potențialul de excelență științifică și/sau tehnologică.

Echipele de cercetare care vor aplica pentru finanţare se vor supune criteriilor de eligibilitate naţionale, specifice ţărilor din care fac parte. La concurs pot participa doar echipe de cercetare din organizaţii de cercetare acreditate (universităţi, institute de cercetare, etc.) în domeniul ştiinţei. Fiecare consorţiu trebuie să cuprindă cel puţin 3 echipe de cercetare, din minimum 3 ţări participante la apel meţionate in ataşament.

Depunerea de proiecte se va face în 2 etape. Termenul limită pentru depunerea conceptului de proiect este 11 decembrie 2017. Proiectele selectate după prima etapă vor fi invitate pentru depunerea proiectului complet. Termenul limită pentru depunerea propunerilor de proiecte complete este de 27 aprilie 2018.

Informaţii mai detaliate poate fi accesată pe site-ul oficial WaterJPI.

Persoana de contact:
Ion MARIN,
ion.marin@h2020.md
Telefon de contact: 022 272042.
: News