La 18 octombrie curent,  Academia de Ştiinţe a Moldovei, Centrul Proiecte Internaţionale, Centrul de Finanţare a Cercetărilor Fundamentale şi Aplicative de comun cu Punctele Naţionale de Contact a Programului Cadru 7, au  organizat un seminar de informare privind apelurile deschise pentru anul 2013 în PC 7, precum  şi a concursurilor naţionale, care s-a desfăşurat la Universitatea Agrară de Stat din Moldova.

Evenimentul a fost deschis de către Dl. acad. Gheorghe Rusnac , Vicepreşedintele Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei printr-o informaţie privind proiectul Strategiei cercetării-inovării în Republica Moldova – 2020 ,,Moldova Cunoaşterii’’.

La eveniment au partcipat profesori, cercetători doctoranzi, masteranzi şi studenţi interesaţi în aplicarea la apelurile deschisela PC7.  Din partea A.Ş.M. la seminar au participat:

Lidia Vîrţan – Punct Naţional de Contact pentru Programul specific ,,Ştiinţa în Societate”, director adjunct „Centrul Proiecte Internaţionale”;

Dr.Iulia Iaţco – Punct Naţional de Contact pentru Programul ,,Alimentaţie, Agricultură, Piscicultură şi Biotehnologii’’;

Iulia Malcoci-specialist principal din cadrul Centrului de Finanţare a Cercetărilor Fundamentale şi Aplicative al AŞM;

Mihai Enachi- Punct Naţional de Contact pentru Programul ,,Nanoştiinţe,Nanotehnologii,Materiale şi Tehnologii Noi de Producţie”;

Dr.Veaceslav Boldescu – Punct Naţional de Contact pentru Programul ,,Mediu şi Energie”;

Dr. Oleg Bujor – Punct Naţional de Contact pentru probleme legale şi financiare;

Dr. Alexandru Roşca – Punct Naţional de Contact pentru Programul ,,Ştiinţe Socio-Economice şi Umanistice şi Acţiunile Marie Curie’’;

Mariana Juncu – colaborator, Centrul Proiecte Internaţionale;

Silvia Racoviţă – colaborator, Centrul Proiecte Internaţionale.

Ca urmare a discuţiilor avute, participanţii la eveniment vor prezenta Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M.  propuneri şi obiecţii la Proiectul Strategiei.  În cadrul seminarului de informare au participat peste 25 de persoane.

Site-ul Punctelor Naţionale de Contact   www.fp7.asm.md