În contextul crizei economice și financiare, Europa ia măsuri pentru a găsi o cale către creșterea durabilă. În același timp, Europa se confruntă cu o serie de provocări majore, cum ar fi schimbările climatice, găsirea unor surse de energie nepoluantă și îmbunătățirea sănătății și a bunăstării cetățenilor ei, limitând în același timp costurile asistenței medicale. Unul dintre obiectivele programului Orizont 2020, programul principal al Europei în materie de cercetare și inovare, este de a consolida industria europeană prin luarea de măsuri de sprijinire a cercetării și inovării într-o serie de sectoare industriale. În particular, Orizont 2020 încurajează parteneriatele public-privat în cercetare și inovare, pentru a contribui la soluționarea unora dintre principalele provocări cu care se confruntă Europa, inclusiv a celor din sectorul sănătății publice.

Propunerea de parteneriat public-privat se bazează pe întreprinderea comună referitoare la inițiativa privind medicamentele inovatoare (IC IMI) instituită în cadrul celui de-al șaptelea program-cadru pentru activități de cercetare („PC7”) prin Regulamentul (CE) nr. 73/2008 al Consiliului din 20 decembrie 2007. IC IMI este un parteneriat public-privat între Comisia Europeană și industria biofarmaceutică, iar obiectivul ei este de a îmbunătăți procesul de dezvoltare a medicamentelor prin sprijinirea unei cooperări mai eficiente în domeniul cercetării și al dezvoltării între mediul academic, întreprinderile mici și mijlocii („IMM-uri”) și industria biofarmaceutică, cu scopul de a pune la dispoziția pacienților medicamente mai bune și mai sigure.

Detalii…

Document de lucru

: News