”FENOMENUL EXODULUI DE CREIERE: UN MOD DE ABORDARE ÎN VEDEREA CONSOLIDĂRII REPUBLICII MOLDOVA CA PLATFORMĂ DE CERCETARE ȘI DEZVOLTARE PRIN REVENIREA TEMPORARĂ A OAMENILOR DE ȘTIINȚĂ MOLDOVENI EXPATRIAȚI”
Academia de Științe a Moldovei (AȘM), unica instituţie publică de semnificație națională în sfera științei și inovării, este coordonatorul plenipotențiar al activității științifice și inovaționale, forumul științific suprem al țării și consultantul științific pentru autoritățile publice ale Republicii Moldova. Activitatea AȘM se desfășoară în baza Codului pentru Știință și Inovare al RM și a Acordului de Parteneriat între AȘM și Guvernul.
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), creată în 1951 este principala organizație interguvernamentală în domeniul migrației, care conlucrează activ cu parteneri guvernamentali și non guvernamentali.
Centrul Proiecte Internaţionale al Academiei de Științe a Moldovei, în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație, Misiunea în Moldova va susține în bază de concurs 30 cercetători – membri ai Diasporei Științifice a Moldovei (DȘM), care vor dori să revină în Moldova pentru o vizită de 7-11 zile cu scopul de a realiza activități de cercetare la una din universitățile academice sau instituțiile de cercetare-dezvoltare din Moldova. Vizita de scurtă durată urmează a fi planificată în perioada 1 noiembrie 2014 – 31 martie 2015. ASM şi OIM vor aloca beneficiarilor suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi diurnă. Apelul pentru propuneri, precum și formularul de aplicare sunt disponibile pe: www.asm.md; www.iom.md
Concursul este deschis pentru cercetătorii originari din Moldova, care în prezent activează în una din universităţile sau instituţiile de cercetare-dezvoltare de peste hotare în orice domeniu al științelor fundamentale sau aplicative şi care au experienţă de muncă în cercetare în cadrul acestor instituții nu mai puţin de 3 ani.
Propunerile urmează a fi depuse cu cel puţin patru săptămîni înainte de data planificată pentru deplasare. Granturile vor fi acordate în dependenţă de rezultatele concursului şi disponibilitatea fondurilor.
Această inițiativă este rezultatul unui program pilot, lansat în 2010, și implementat cu succes pe parcursul anilor 2010-2012, în cadrul căruia au beneficiat de suport și au realizat activități de cercetare de scurtă durată în cadrul instituțiilor de cercetare din Moldova un număr de peste 30 membri ai DŞM din 13 țări. Colaborarea de cercetare dintre reprezentanții DŞM cu colegii din instituțiile moldovenești a continuat și după finalizarea programului pilot, fiind oferite prelegeri și îndrumări pentru tezele de licență, masterat și doctorat ale studenților din Moldova, precum și publicate lucrări comune în reviste naționale și internaționale.
Obiectivul proiectului: extinderea capacităților Moldovei de a spori impactul migrației circulare asupra dezvoltării sectorului cercetare-dezvoltare prin revenirea temporară a reprezentanților diasporei științifice.
Oportunități: prin intermediul acestui program membrii Diasporei științifice a Moldovei vor avea posibilitatea de a:
- Contribui la dezvoltarea sectorului cercetare-dezvoltare din Moldova prin intermediul schimbului de experiențe și cunoștințe;
- Stabili noi relații de colaborare cu colegii din Moldova sau reînnoi relațiile stabilite anterior;
- Promova integrarea cercetătorilor din Moldova în comunitatea științifică internațională;
- Consolida relațiile de colaborare cu cercetătorii din Moldova pentru a participa în comun la programele internaționale;
- Implica în procesul educațional (instruirea studenților, masteranzilor, doctoranzilor etc…);
- Servi în calitate de expert în evaluarea proiectelor, programelor, strategiilor de dezvoltare etc.;
- Contribui la elaborarea publicațiilor științifice comune;
- Participa în campanii de informare pentru sensibilizarea societății referitor la exodul de creiere și mecanismele de stopare a acestui proces.
Dr. Lidia ROMANCIUC Director Centrul Proiecte Internaționale Academia de Științe a Moldovei Tel/fax: +373 22 270 774 Email: intprojects@asm.md www.cpi.asm.md | Dr. Vitalie VARZARI Specialist Superior Direcția Relații Externe Academia de Științe a Moldovei Tel/fax: +373 22 272659 Email: diaspora@asm.md www.international.asm.md | Oxana MACIUCA Asistent Migrație și Dezvoltare Organizația Internațională pentru Migrație, Misiunea în Moldova Tel: +373 22 23 29 40 (ext. 113) Fax: +373 22 23 28 62 Email: omaciuca@iom.int www.iom.md/www.migratie.md |
Această publicație a fost produsă cu susținerea Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. Conținutul acestei publicații este responsabilitatea totală a autorilor și nu reflectă sub nici o formă viziunile Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.