Chişinăul vă găzdui, anul curent, pentru a doua oară un eveniment de promovare a ştiinţei, întitulat Noaptea cercetătorilor europeni (NCE). Evenimentul are loc graţie efortului Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi este menit să îmbine armonios excelenţa, imaginaţia, amuzamentul și interactivitatea.
NCE reprezintă un proiect de amploare şi este o componentă a Acţiunilor Marie Skłodowska-Curie, care fac parte din programul de cercetare al Uniunii Europene Orizont 2020.
Totodată, NCE este un eveniment unic pentru promovarea carierei în domeniul cercetării, care se desfăşoară concomitent în fiecare an, în câteva sute de oraşe europene, în ultima vineri a lunii septembrie. Iniţiativa a fost lansată în anul 2005, în 20 de oraşe din 15 ţări europene, evenimentul luând amploare de la an la an.
Unicitatea NCE constă în a permite vizitatorilor să ridice cortina enigmatică, în spatele căreia se desfăşoară activitatea cotidiană a cercetătorilor, iar acestora din urmă – să comunice publicului pasiunea lor pentru ştiinţă, cheia pentru atingerea acestui scop fiind interacţiunea.
Astfel, publicul vizitator poate participa direct la o multitudine de experimente, intrând în culisele laboratoarelor, poate avea o comunicare directă cu oameni de ştiinţă, participa la diverse concursuri originale şi distractive cu tematică ştiinţifică, completa chestionare.
Din întreaga gamă a acţiunilor susţinute de Comisia Europeană, anume NCE oferă publicului larg şansa reală de a înţelege şi a conştientiza ce este ştiinţa, care este rolul acesteia, dar şi al savantului în dezvoltarea ţării, fie acesta din domeniul fizicii, chimiei, arheologiei sau oricare alt domeniu ştiinţific.
Scopul evenimentului este de a promova ştiinţa şi de a-i încuraja pe tineri să urmeze o carieră în domeniul cercetării, dar şi să promoveze imaginea cercetării ca fiind o activitate determinantă pentru viaţa cotidiană şi progresul societăţii.
În 2013, Chişinăul a găzduit, în premieră, evenimentul Noaptea Cercetătorilor. Orăşelul ştiinţific, organizat cu această ocazie în Scuarul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a fost vizitat de aproximativ 5000 de oameni de toate vârstele, care au participat la diverse activităţi desfăşurate de organizatori.
În 2014, NCE s-a desfăşurat în peste 300 de oraşe din 29 de ţări europene.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM