În data de 4 septembrie curent, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Centrul Proiecte Internaţionale, în comun cu Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și Oficiul Republicii Moldova pentru Ştiinţă şi Tehnologie pe lîngă Uniunea Europeană, cu susţinerea Serviciului IPR Helpdesk al Comisiei Europene, organizează seminarul ”Managementul Proprietăţii Intelectuale în programele europene de cercetare”. Experții din cadrul IPR Helpdesk vor interveni de la Bruxelles prin intermediul unei video-conferinţe.

Evenimentul urmăreşte fortificarea capacităţilor beneficiarilor actuali şi potenţiali ai proiectelor europene privind gestionarea diverselor aspecte ce ţin de Proprietatea Intelectuală, prin oferirea informaţiei teoretice şi practice de către experţi în domeniu.

Evenimentul va reuni participanţi ai proiectelor europene în derulare, persoane responsabile de relaţii internaţionale şi transfer tehnologic din cadrul instituţiilor de cercetare-dezvoltare, rezidenţi ai Parcurilor Ştiinţifico-Tehnologice şi Incubatoarelor de Inovare, Puncte Naţionale de Contact în Programul Orizont 2020.

 Lucrările seminarului se vor desfăşura în incinta AŞM, începînd cu ora 14.00 (Bd. Ştefan cel Mare 1, Sala Mică, et.2).

Limba de lucru: engleza

Agenda evenimentului