La 2 septembrie curent în cadrul ședinței Consiliului Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Științe a Moldovei a fost audiat raportul dnei dr. Lidia Romanciuc, directorul Centrului Proiecte Internaționale privind  activitatea  acestuia pentru primul semestru al anului 2013.

Activitatea CPI în perioada de referinţă a fost axată  pe dimensiunea ce ţine de  integrarea în Spaţiul European de Cercetare şi valorificarea statutului de ţară asociată la PC7, în special pe dimensiunea ce ţine de activitatea reprezentanţilor oficiali ai comunităţii ştiinţifice din RM în Comitetele de Program a PC7,  Punctelor Naţionale de Contact, pentru implementarea consecventă a prevederilor  Memorandumului de Înţelegere între Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind asocierea Republicii Moldova la Programul Cadru7 (PC7) al Comunităţii Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică şi activităţi demonstrative (2007-2013) al Uniunii Europene,  precum şi  asigurarea tranziţiei de la PC7 spre Programul Orizont 2020. CPI și-a axat de asemenea activitatea și asupra prevederilor Planului de acţiuni privind implementarea statutului de ţară asociată la PC7 (2011-2013): MOLDOVA SPRE ORIZONT, care a fost adoptat prin hotărîrea CSŞDT nr.275 din 22.12.2011.

În perioada de referință s-a  impus necesitatea valorificării plenare a oportunităţilor ce rezidă din noul statut al ţării noastre, prin crearea cadrului instituţional necesar pentru consolidarea cooperării în domeniul tehnico-ştiinţific dintre UE şi RM după 2013. În acest sens a fost creat Oficiul Republicii Moldova pentru Ştiinţă şi Tehnologie pe lîngă Uniunea Europeană (MOST), care oferă asistenţă informaţională şi organizatorică, consultanţă şi activităţi de promovare atît  instituţiilor din sfera de cercetare-inovare (publice şi private), cît şi  celor din domeniile conexe.

Numărul proiectelor cîștigate în cadrul  PC7 a crescut considerabil și constituie 53 de proiecte datorita masurilor întreprinse de către Academia de Științe a Moldovei şi Centrului Proiecte Internaţionale pentru valorificarea statutului de ţară asociată la Programul PC7 al UE şi coordonarea eficientă a activităţiii Punctelor Naţionale de Contacat, Reprezentanţilor oficiali şi experţilor Naţionali în Comitetele de program al PC7 şi a Oficiului Republicii Moldova pentru Ştiinţă şi Tehnologie pe lîngă Uniunea Europeană.

Aceste rezultate remarcabile au fost posibile datorită activității comune a tuturor factorilor interesați în promovarea imaginii științei Republicii Moldova în spațiul european de cercetare, dar și pe arena internațională, consolidarea cooperării  instituţiilor şi cercetătorilor din Republica Moldova, care dispun în acest sens de un potenţial cu relevanţă internaţională, stabilirea de contacte noi cu savanţi din spaţiul european, promovarea mai intensă a realizărilor ştiinţei moldoveneşti prin intermediul publicaţiilor internaţionale de specialitate, identificarea unor parteneri potenţiali în proiectele ce urmează a fi iniţiate, precum şi continuitatea lor în programele de perspectivă ale Uniunii Europene.

De asemena, comunitatea ştiinţifică din Republica Moldova implementează un şir de măsuri în vederea ralierii la noul program al UE în sfera cercetării-inovării “Orizont 2020“, care va demara din  1 ianuarie 2014.

În acest context a fost elaborat Planul de actiuni-3 MOLDOVA ÎN ORIZONT  care refelectă subiectele de actualitate și acțiunile concrete ce urmează a fi efectuate pentru a corespunde politicii europene în sfera de cercetare-inovare.

Găsiţi ataşat activitatea Centrului Proiecte Internaţionale pe perioada 2009-2013:

2009-2013_Activitatea_CIP_.pdf

: News