La data de 26 august 2014, Centrul Proiecte Internaţionale al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în calitate de partener al proiectului FP7 IncoNet EaP (http://www.inco-eap.net/) a organizat seminarul de informare dedicat domeniilor Energie şi Mediu în Programul Uniunii Europene pentru Cercetare şi Inovare Orizont 2020 (http://ec.europa.eu/programmes/horizon2020/).

Evenimentul s-a desfăşurat în incinta Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a avut drept obiectiv diseminarea informaţiilor sub aspect teoretic şi practic cu privire la domeniile menţionate, pentru o valorificare mai amplă a oportunităţilor existente în Programul Orizont 2020.

Lucrările seminarului au fost deschise de către Acad. Gheorghe Duca, Preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Dumnealui a subliniat importanţa domeniilor energiei și mediului pentru țara noastră, deoarece în afară de potențialul științific existent, reprezentat prin institute de cercetare și catedre de profil, persistă și un șir de probleme aplicative ce țin de securitatea energetică și protecția mediului, care necesită o abordare științifică în soluționarea acestora. Astfel, printr-o participare semnificativă la apelurile Orizont 2020 în aceste domenii, am reuşi să valorificăm potențialul de care dispunem, inclusiv grație cooperării cu colegii din statele Uniunii Europene.

La rîndul lor, experţii europeni, dl Viorel Vulturescu (Ministerul Educaţiei Naţionale din România), dl Krzysztof Frais şi dl Jan Lisowski (Organizaţia Naţională pentru Programele de Cercetare ale UE, Academia de Ştiinţe din Polonia) au expus informaţie relevantă cu privire la Programele de Lucru pentru 2014-2015 pentru domeniile Mediu şi Energie, „Instrumentul pentru IMM-uri”, ilustrînd exemple de bune practici.

Reamintim că la data de 1 iulie 2014, concomitent cu statele vest-balcanice, Republica Moldova a asemnat Acordul de asociere la programul Orizont 2020, asigurînd astfel, ca cercetătorii noștri să dispună de acces deplin la apelurile lansate în cadrul acestui program. Acest fapt, ne îndeamnă, totodată şi la dezvoltarea capacităților naționale, stabilirea parteneriatelor cu instituții de succes din spațiul european de cercetare, consolidarea abilităților de management a proiectelor europene și un cadrul cît mai prielnic gestionării acestor fonduri.

Agenda

Prezentari: